Valentin Multescu

PARAFRENIE
A)Termen propus de Kraepelin pentru a desemna acele psihoze delirante cronice care, ca si in paranoia, nu sunt insotite de deteriorare intelectuala si nu evolueaza spre dementa; ele se aseamana insa cu schizofrenia prin constructiile delirante bogate si nesistematizate, bazate pe halucinatii si fabulatii.
B) Termen propus de Freud pentru a desemna fie schizofrenia („parafrenie propriu-zisa”), fie grupul paranoia-schizofrenie.
In zilele noastre, acceptia data de Kraepelin prevaleaza in raport cu cea propusa de Freud.

PARANOIA
Psihoza cronica caracterizata printr-un delir mai mult sau mai putin sistematizat, predominanta interpretativitatii, absenta deficitului intelectual si care, in general, nu evolueaza spre deteriorare. Freud include in paranoia nu numai delirul de persecutie, ci si erotomania, delirul de gelozie si delirul de grandoare.

PARINTE COMBINAT (PARINTI COMBINATI)
Termen introdus de Melanie Klein pentru a desemna o teorie sexuala infantila care se exprima in diverse fantasme reprezentand parintii uniti intr-o relatie sexuala neintrerupta: mama continand penisul tatalui sau pe tata in totalitatea lui; tatal continand sanul mamei sau pe mama in totalitatea ei; parintii inseparabil confundati intr-un coit.
Ar fi vorba aici de fantasme foarte arhaice si puternic anxiogene.

PERECHE DE CONTRARII
Termen utilizat adeseori de Freud pentru a desemna mari opozitii de baza, fie la nivelul manifestarilor psihologice sau psihopatologice (de exemplu: sadism-masochism, voaiorism-exhibitionism), fie la nivel metapsihologic (de exemplu: pulsiune de viata-pulsiune de moarte.

PERLABORARE
Proces de integrare a unei interpretari si de depasire a rezistentelor pe care le suscita interpretarea in analiza. Este vorba de un travaliu psihic care permite subiectului sa accepte anumite elemente refulate si sa se elibereze de dominatia mecanismelor repetitive. Perlaborarea este o constanta a curei analitice, dar actioneaza in mod particular in anumite faze in care tratamentul pare sa stagneze sau in care rezistenta persista, desi a fost interpretata.
Din punct de vedere tehnic, perlaborarea este favorizata de interpretarile analistului, interpretari constand mai ales in a arata cum aceleasi semnificatii se regasesc in contexte diferite.

PERVERSIUNE
Deviatie in raport cu actul sexual, „normal”, definit ca un coit, vizand obtinerea orgasmului prin penetrarea genitala, cu o persoana de sex opus. Se vorbeste despre perversiune: cand orgasmul este obtinut cu alte obiecte sexuale (homosexualitate, pedofilie, zoofilie, etc.) sau prin alte zone corporale (coit anal, de exemplu); cand orgasmul este imperios subordonat anumitor conditii extrinseci (fetisism, travestism, voaiorism si exhibitionism, sado-masochism) ce provoaca prin ele insele placerea sexuala. In general, se desemneaza ca perversiune ansamblul comportamentului psihosexual ce presupune conditii atipice pentru obtinerea placerii sexuale.

PHANTASY (FANTASMA)
Grafie propusa de Suzan Isaacs si adoptata de diversi autori si traducatori pentru a desemna fantasma inconstienta si a marca distinctia fata de fantasma constienta.

PLASTICITATE A LIBIDOULUI
Capacitate a libidoului de a-si schimba mai mult sau mai putin usor obiectul sau modul de satisfacere.

PLACERE DE ORGAN
Forma de placere ce caracterizeaza satisfacerea autoerotica a pulsiunilor partiale: excitatia unei zone erogene se calmeaza in insusi locul in care se produce, independent de satisfacerea altor zone si fara relatie directa cu indeplinirea unei functii.

POZITIE DEPRESIVA
Dupa Melanie Klein: modalitate a relatiilor de obiect consecutiva pozitiei paranoide; ea se instituie in jurul varstei de patru luni si este progresiv depasita in cursul primului an, desi ea mai poate fi regasita in cursul copilariei si reactivata la adult, mai ales in doliu si starile depresive. Ea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: copilul devine capabil sa-si perceapa mama ca obiect total; clivajul dintre obiectul „bun” si obiectul „rau” se atenueaza, astfel incat pulsiunile libidinale si ostile tind sa se raporteze la acelasi obiect; angoasa, numita depresiva, se refera la pericolul fantasmatic de a distruge si de a pierde mama din cauza sadismului subiectului; aceasta angoasa este combatuta prin diferite modalitati defensive (defensa maniacala sau defense mai adecvate: reparatie, inhibitie a agresivitatii) si depasita cand obiectul iubit este introiectat in mod stabil si securizant.

POZITIE PARANOIDA
Dupa Melanie Klein, modalitate a relatiilor de obiect specifica primelor patru luni de existenta, dar care se poate regasi ulterior in cursul copilariei si la adult, mai ales in starile paranoide si schizofrenice. Ea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: pulsiunile agresive coexista de la inceput cu pulsiunile libidinale si sunt deosebit de puternice; obiectul este partial (in principal sanul matern) si clivat in obiectul „bun” si obiectul „rau”; procesele psihice prevalente sunt introiectia si proiectia; angoasa, intensa, este de natura persecutiva (distrugere de catre obiectul „rau”).

PRECONSTIENT (s. si adj.)
A)Termen utilizat de Freud in cadrul primei sale topici: ca substantiv, el desemneaza un sistem al aparatului psihic net distinct de sistemul inconstient (Ics); ca adjectiv, el califica operatiile si continuturile acestui sistem preconstient (Pcs). Acestea nu sunt prezente in campul actual al constiintei si sunt deci inconstiente in sensul „descriptiv” al termenului (vezi: Inconstient, B), dar se diferentiaza de continuturile sistemului inconstient prin faptul ca raman de fapt accesibile constiintei (cunostinte si amintiri neactualizate, de exemplu).
Din punct de vedere metapsihologic, sistemul preconstient este guvernat de procesul secundar. El este separat de sistemul inconstient prin cenzura care nu permite continuturilor si proceselor inconstiente sa treaca in Pcs fara sa sufere transformari.
B) In cadrul celei de a doua topici freudiene, termenul „preconstient” este utilizat mai ales ca adjectiv, pentru a califica ceea ce scapa constientului actual, fara a fi inconstient in sens strict. Din punct de vedere sistemic, el califica continuturi si procese legate mai ales de eu, dar si de supraeu.

PREGENITAL
Adjectiv utilizat pentru a califica pulsiunile, organizarile, fixatiile, etc. care se raporteaza la perioada dezvoltarii psihosexuale in care primatul zonei genitale nu este inca stabilit (vezi: Organizare).

PREOEDIPIAN
Califica perioada de dezvoltare psihosexuala anterioara instaurarii compelxului Oedip; in aceasta perioada, predomina, pentru ambele sexe, legatura cu mama.

PRESIUNE (A PULSIUNII)
Factor cantitativ variabil ce caracterizeaza fiecare pulsiune si care explica in ultima instanta actiunea declansata pentru a obtine satisfacerea; chiar atunci cand satisfacerea este pasiva (a fi vazut, a fi batut), pulsiunea, in masura in care exercita o „presiune”, este activa.

PRINCIPIUL CONSTANTEI
Principiu enuntat de Freud conform caruia aparatul psihic tinde sa mentina la un nivel cat mai scazut sau cel putin cat mai constant cu putinta cantitatea de excitatie pe care o contine. Constanta este obtinuta, pe de o parte, prin descarcarea energiei deja existente, iar, pe de alta parte, prin evitarea a ceea ce ar putea creste cantitatea de excitatie si apararea impotriva acestei cresteri.

PRINCIPIUL INERTIEI (NEURONALE)
Principiu de functionare al sistemului neuronal postulat de Freud in „Proiect de psihologie” („Entwurf einer Psychologie”, 1895): neuronii tind sa evacueze complet cantitatile de energie pe care le primesc.

PRINCIPIUL NIRVANA
Termen propus de Barbara Low si reluat de Freud pentru a desemna tendinta aparatului psihic de a reduce la zero sau macar de a reduce cat mai mult posibil orice cantitate de excitatie de origine externa sau interna.

PRINCIPIUL PLACERII
Unul dintre cele doua principii care guverneaza, dupa Freud, functionarea mentala: ansamblul activitatii psihice are ca scop sa evite neplacerea si sa procure placerea. In masura in care neplacerea este legata de cresterea cantitatii de excitatie, iar placerea de reducerea ei, principiul placerii este un principiu economic.

PROBA A REALITATII
Proces postulat de Freud, care permite subiectului sa distinga intre stimulii interni si cei provenind din lumea exterioara si sa previna confuzia posibila intre ceea ce subiectul percepe si ceea ce nu face decat sa-si reprezinte, confuzie care sta la baza halucinatiei.

PROCES PRIMAR, PROCES SECUNDAR
Cele doua moduri de functionare a aparatului psihic, asa cum au fost ele puse in evidenta de Freud. Ele pot fi diferentiate radical:
a) din punct de vedere topic: procesul primar caracterizeaza sistemul inconstient, procesul secundar caracterizeaza sistemul preconstient-constient;
b) din punct de vedere economico-dinamic: in cazul procesului primar, energia psihica se scurge liber, trecand fara piedici de la o reprezentare la alta, conform mecanismelor de deplasare si condensare: ea tinde sa reinvesteasca deplin reprezentarile legate de trairile de satisfacere constitutive ale dorintei (halucinatie primitiva). In cazul procesului secundar, energia este mai intai „legata” inainte de a se scurge in mod controlat; reprezentarile sunt investite in mod stabil, satisfactia este amanta, permitand astfel experiente mentale care testeaza diferitele cai de satisfacere posibile.
Opozitia dintre procesul primar si procesul secundar este corelativa opozitiei dintre principiul placerii si principiul realitatii.

PROIECTIE
A) Termen utilizat intr-un sens foarte general in neurofiziologie si in psihologie pentru a desemna operatia prin care un fapt neurologic sau psihologic este deplasat si localizat in exterior, fie trecand de la centru la periferie, fie de la subiect la obiect. Acest sens comporta acceptii destul de diferite.
B) In sensul psihanalitic propriu-zis, operatia prin care subiectul expulzeaza din sine si localizeaza in altul, persoana sau lucru, calitati, sentimente, dorinte, chiar „obiecte” pe care nu le cunoaste sau le refuleaza in sine insuri. Este vorba aici de o aparare de origine foarte arhaica, ce actioneaza mai ales in paranoia, dar si in moduri de gandire „normale”, cum ar fi superstitia.

PSIHANALIZA
Disciplina creata de Freud si in care se pot distinge trei niveluri: A) O metoda de investigatie care consta in esenta in punerea in evidenta a semnificatiei inconstiente a cuvintelor, actiunilor, productiilor imaginare (vise, fantasme, deliruri) ale unui subiect. Aceasta metoda se bazeaza in principal pe asocierile libere ale subiectului, asocieri libere care sunt garantul validitatii interpretarilor. Interpretarea psihanalitica se poate extinde si la creatii umane pentru care nu dispunem de asocieri libere.
B) O metoda psihoterapeutica bazata pe acest mode de investigare si avand ca specific interpretarea controlata a rezistentei, transferului, si dorintei. Acest sens se regaseste in utilizarea termenului psihanaliza ca sinonim cu termenul cura psihanalitica; exemplu: a intreprinde o psihanaliza (sau: o analiza).
C) Un ansamblu de teorii psihologice si psihopatologice in care sunt sistematizate rezultatele obtinute prin metoda psihanalitica de investigare si tratament.

PSIHANALIZA CONTROLATA (sau SUB CONTROL)
Psihanaliza condusa de un psihanalist in curs de formare despre care el raporteaza periodic unui psihanalist experimentat care-l ghideaza in intelegerea si directionarea curei si-l ajuta sa-si constientizeze contratransferul. Acest mod de formare urmareste mai ales sa permita incepatorului sa sesizeze in ce consta interventia propriu-zis psihanalitica in raport cu alte modalitati de actiune psihoterapeutica (sugestii, sfaturi, directive, lamuriri, sprijin, etc.).

PSIHANALIZA SALBATICA
Intr-un sens larg, tip de interventie a „psihanalistilor” amatori sau neexperimentati, care se bazeaza pe notiuni psihanalitice adesea prost intelese, pentru a interpreta simptome, vise, cuvinte, actiuni, etc. Intr-un sens mai tehnic, se va califica drept salbatica o interpretare care nu tine seama de o situatie analitica determinata in dinamica sa actuala si in singularitatea sa, mai ales relevand direct continutul refulat, fara a lua in considerare rezistenta si transferul.

PSIHONEVROZA
Termen folosit de Freud pentru a caracteriza, in opozitia lor cu nevrozele actuale, afectiunile psihice in care simptomele sunt expresia simbolica a conflictelor infantile, adica a nevrozelor de transfer si nevrozelor narcisice.

PSIHONEVROZA DE APARARE
Termen folosit de Freud in anii 1894-1896 pentru a desemna un anumit numar de afectiuni psihonevrotice (isterie, fobie, obsesii, anumite psihoze), punand in evidenta rolul conflictului defensiv descoperit la inceput in isterie.
O data admisa ideea ca in orice psihonevroza apararea are o functie esentiala, termenul psihonevroza de aparare, care se justifica prin valoarea sa euristica, dispare, in favoare acelui de psihonevroza.

PSIHOTERAPIE
A) In sens larg, orice metoda de tratament a tulburarilor psihice sau corporale care utilizeaza mijloace psihologice si, mai precis, relatia terapeutului cu bolnavul: hipnoza, sugestia, reeducarea psihologica, persuasiunea, etc.; in acest sens psihanaliza este o forma de psihoterapie.
B) In sens mai restrans, psihanaliza este adesea opusa diverselor forme de psihoterapie; aceasta pentru o serie intreaga de motive, printre care: functia majora a interpretarii conflictului inconstient, analiza transferului care urmareste rezolvarea acestuia.
C) Sub numele de „psihoterapie psihanalitica” se intelege o forma de psihoterapie care se bazeaza pe principiile teoretice si tehnice ale psihanalizei, fara a realiza totusi conditiile unei cure psihanalitice riguroase.
Este vorba aici de o compulsie cu aspect „magic”, caracteristica mai ales nevrozei obsesionale.

PSIHOZA
1) In clinica psihanalitica, conceptul de psihoza are adesea o utilizare extrem de larga, acoperind o gama intreaga de maladii mentale, fie ca sunt manifest organo-genetice (paralizia generala, de exemplu), fie ca etimologia lor ramane in ultima instanta problematica (schizofrenia, de pilda).
2) In psihanaliza, nu s-a urmarit de la inceput realizarea unei clasificari care sa cuprinda totalitatea maladiilor mentale cunoscute in psihiatrie; mai intai, s-a manifestat interes pentru maladiile cele mai direct accesibile investigatiei analitice; in interiorul acestui camp mai restrans decat cel al psihiatriei, diferentierile majore sunt cele care se stabilesc intre perversiuni, nevroze si psihoze.
In aceasta ultima grupa, psihanaliza a incercat sa defineasca diferite structuri: pe de o parte, paranoia (in care sunt incluse, in general, afectiunile delirante) si schizofrenia; pe de alta parte melancolia si mania.
Din punct de vedere al teoriei psihanalitice, numitorul comun al psihozelor este o perturbare primara a relatiei libidinale cu realitatea, majoritatea simptomelor manifeste (mai ales, constructia deliranta) fiind tentative secundare de restaurare a legaturii obiectale.

PULSIUNE
Proces dinamic constand intr-o presiune (incarcatura energetica, factor de motricitate) care face ca organismul sa tinda spre un scop. Dupa Freud, o pulsiune isi are sursa intr-o excitatie corporala (stare de tensiune); scopul ei este de a suprima starea de tensiune din sursa pulsionala; pulsiunea isi poate atinge tinta in obiect sau multumita lui.

PULSIUNE AGRESIVA
Desemneaza pentru Freud pulsiunile de moarte in masura in care sunt indreptate spre exterior. Scopul pulsiunii agresive este distrugerea obiectului.

PULSIUNE DE DOMINATIE
Termen utilizat in cateva ocazii de Freud, fara ca semnificatia lui sa poata fi precis codificata. Freud intelege prin acest termen o pulsiune nonsexuala, care nu se uneste decat secundar cu sexualitatea si al carei scop este de a domina obiectul prin forta.

PULSIUNE PARTIALA
Prin acest termen, se desemneaza elementele ultime la care ajunge psihanaliza in analiza sexualitatii. Fiecare dintre aceste elemente se defineste printr-o sursa (de exemplu, pulsiune orala, pulsiune anala) si un scop (de exemplu, pulsiunea de a vedea, pulsiunea de a domina).
Termenul „partial” nu inseamna numai ca pulsiunile partiale sunt specii apartinand clasei pulsiunii sexuale in generalitatea sa; el trebuie luat mai ales in sens genetic si structural: pulsiunile partiale functioneaza mai intai independent si tind sa se uneasca in diferite organizari libidinale.

PULSIUNE SEXUALA
Presiune interna careia psihanaliza ii da un camp de actiune mult mai larg decat cel al activitatii sexuale in sensul curent al termenului. In cazul ei, se verifica perfect anumite caracteristici ale pulsiunii, care se deosebesc de instinct: obiectul ei nu este biologic predeterminat, modalitatile de satisfacere (scopuri) sunt variabile, mai exact legate de functionarea unor zone corporale determinate (zone erogene), dar susceptibile sa insoteasca activitatile cele mai variate pe care se sprijina. Aceasta diversitate a surselor somatice ale excitatiei sexuale presupune ca pulsiunea sexuala nu e de la inceput unificata; ea este mai intai faramitata in pulsiuni partiale a caror satisfacere este locala (placere de organ).
Psihanaliza arata ca pulsiunea sexuala este, la om, strans legata de un joc de reprezentari sau fantasme care o determina. Ea se organizeaza sub primatul genitalitatii doar la capatul unei evolutii complexe si aleatorii si numai astfel ea regaseste fixitatea si finalitatea manifeste ale instinctului.
Din punct de vedere economic, Freud postuleaza existenta unei energii unice in vicisitudinile pulsiunii sexuale: libidoul.
Din punct de vedere dinamic, Freud vede in pulsiunea sexuala un pol necesarmente prezent al conflictului psihic: ea este obiectul privilegiat al refularii in inconstient.

PULSIUNI DE AUTOCONSERVARE
Termen prin care Freud desemneaza ansamblul nevoilor legate de functiile corporale necesare conservarii vietii individului si al caror prototip il constituie foamea. Pulsiunile de autoconservare sunt opuse de Freud pulsiunilor sexuale in cadrul primei sale teorii a pulsiunilor.

PULSIUNI DE MOARTE
In cadrul unei teorii freudiene a pulsiunilor, desemneaza o categorie fundamentala de pulsiuni care se opun pulsiunilor de viata si care tind la reducerea completa a tensiunilor, adica la readucerea fiintei vii la starea anorganica. Indreptate mai intai spre interior si tinzand la autodistrugere, pulsiunile de moarte sunt secundar dirijate spre exterior, manifestandu-se, in acest caz sub forma pulsiunii agresive sau de distrugere.

PULSIUNI DE VIATA
Categorie mare de pulsiuni pe care Freud, in ultima sa teorie, le opune pulsiunilor de moarte. Ele tind spre constituirea unor unitati din ce in ce mai mari. Pulsiunile de viata, desemnate si prin termenul Eros, cuprind nu numai pulsiunile sexuale propriu-zise, dar si pulsiunile de autoconservare.

PULSIUNILE EULUI
In cadrul primei teorii a pulsiunilor (asa cum este formulata de Freud in anii 1910-1915), pulsiunile eului desemneaza un tip specific de pulsiuni, a caror energie este pusa in serviciul eului in conflictul defensiv; ele sunt asimilate pulsiunilor de autoconservare si opuse pulsiunilor sexuale.

** Sursa – „Vocabularul psihanalizei” – Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994

OBIECT
Notiunea de obiect este privita in psihanaliza sub trei aspecte principale:
A) Ca un corelativ al pulsiunii: in el si prin el, pulsiunea tinde sa-si atinga scopul, adica un anumit tip de satisfacere. Poate fi vorba de o persoana sau deun obiect partial, de un obiect real sau un obiect fantasmatic.
B) Ca un corelativ al iubirii (sau al urii): relatia in cauza este cea a persoanei totale, sau a instantei eului, cu un obiect vizat el insusi ca totalitate (persoana, entitate, ideal, etc.); (adjectivul corespunzator este „obiectal”).
C) In sensul traditional al filosofiei si psihologiei cunoasterii, ca un corelativ al subiectului care percepe si cunoaste: el este ceea ce ofera carectere fixe si permanente, recognoscibile in principiu de totalitatea subiectilor, independent de dorintele si opiniile indivizilor (adjectivul corespunzator este „obiectiv”).

OBIECT „BUN”, OBIECT „RAU”
Termeni introdusi de Melanie Klein pentru a desemna primele obiecte pulsionale, partiale sau totale, asa cum apar ele in viata fantasmatica a copilului. Calitatile de „bun” si „rau” le sunt atribuite nu numai in functie de caracterul lor gratificant sau frustrant, ci, mai ales, din cauza proiectiei asupra lor a pulsiunilor libidinale sau destructive ale subiectului. Dupa M. Klein, obiectul partial (sanul, penisul) este clivat in obiect „bun” si obiect „rau”, acest clivaj constituind primul mod de aparare impotriva angoasei. Obiectul total va fi, de asemenea, clivat (mama „buna” si mama „rea”, etc.). Obiectele „bune” si „rele” sunt supuse proceselor de introiectie si de proiectie.

OBIECT PARTIAL
Tip de obiect vizat de pulsiunile partiale, fara ca aceasta sa implice ca o persoana, in ansamblul ei, sa fie luata ca obiect de iubire. Este vorba mai ales de parti ale corpului, reale sau fantasmatice (san, fecale, penis), si de echivalentii lor simbolici. Chiar o persoana se poate identifica sau poate fi identificata cu un obiect partial.

OBIECT TRANZITIONAL
Termen introdus de D. W. Winnicott pentru a desemna un obiect material care are valoare electiva pentru sugar si copilul mic, in special in momentul adormirii (de exemplu un colt de cuvertura, un servetel pe care il suge). Recurgerea la obiecte de acest tip este, dupa autorul citat, un fenomen normal, care permite copilului sa realizeze tranzitia de la prima relatie orala cu mama la „veritabila relatie de obiect”.

ORGANIZAREA LIBIDOULUI
Coordonare relativa a pulsiunilor partiale, caracterizate prin primatul unei zone erogene si printr-un mod specific de relatie de obiect. Considerate intr-o succesiune in timp, organizarile libidoului definesc stadii ale evolutiei psihosexuale infantile.

** Sursa – „Vocabularul psihanalizei” – Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994

NARCISISM
In legatura cu mitul lui Narcis, iubire de sine.

NEAJUTORARE (STARE DE -)
Termen al limbajului comun care are in teoria freudiana un sens specific: starea sugarului, care, depinzand in intregime de un altul pentru satisfacerea nevoilor sale (sete, foame), se dovedeste neputincios in indeplinirea actiunii specifice care poate pune capat tensiunii interne. Pentru adult, starea de neajutorare este prototipul situatie generatoare de angoasa.

NARCISISM PRIMAR, NARCISISM SECUNDAR
Narcisismul primar desemneaza o stare precoce in care copilul isi investeste tot libidoul asupra lui insusi. Narcisismul secundar desemneaza o intoarcere asupra eului a libidoului, retras din investirile sale obiectale.

NEGARE
Procedeu prin care subiectul formuleaza dorinte, ganduri, sentimente pana atunci refulate, dar continua sa se apere de ele, negand ca i-ar apartine.

NEURASTENIE
Afectiune descrisa de medicul american George Beard (1838-1883), care presupune un tablou clinic centrat pe o oboseala fizica de origine „nervoasa” si care cuprinde simptomele din registrele cele mai diverse.
Freud a subliniat printre primii extensiunea prea mare acordata acestui sindrom, la care trebuie, in parte, sa se renunte in favoarea altor entitati clinice. In plus, el nu mai mentine neurastenia ca nevroza autonoma; o caracterizeaza prin impresia de oboseala fizica, dureri de cap, dispepsie, constipatie, parestezii spinale, saracirea activitatii sexuale. El o plaseaza in cadrul nevrozelor actuale, alaturi de nevroza de angoasa, si ii cauta etiologia intr-o functionare sexuala incapabila sa rezolve in mod adecvat tensiunea libidinala (masturbatie).

NEUTRALITATE
Una dintre calitatile care definesc atitudinea analistului in cura. Analistul trebuie sa fie neutru in raport cu valorile religioase, morale si sociale, adica sa nu dirijeze cura in functie de un ideal oarecare si sa se abtina de a da sfaturi; neutru in raport cu manifestarile transferentiale, ceea ce se exprima de obicei prin formula „sa nu te lasi prins de jocul pacientului”; neutru, in fine, in raport cu discursul analizantului, adica sa nu favorizeze a priori, in functie de prejudecati teoretice, un anumit fragment sau un anumit tip de semnificatii.

NEVOIE DE PEDEAPSA
Cerinta interna postulata de Freud ca fiind la originea comportarii unor subiectia caror investigare psihanalitica arata ca isi cauta situatii neplacute sau umilitoare si se complac in ele (masochism moral). Ceea ce este ireductibil in asemenea comportamente ar trebui raportat, in ultima analiza, la pulsiunea de moarte.

NEVROZA
Afectiune psihogena in care simptomele sunt expresia simbolica a unui conflict psihic avandu-si radacinile in istoria infantila a subiectului si realizand compromisuri intre dorinta si aparare. Sfera termenului nevroza a cunoscut variatii: astazi, cand termenul este folosit fara vreun calificativ, este tot mai mult rezervat formelor clinice care pot fi apropiate de nevroza obsesionala, isterie si de nevroza fobica. Astfel, nosografia diferentiaza nevrozele, psihozele, perversiunile, afectiunile psihosomatice, in timp ce statutul nosografic a ceea ce numim „nevroze actuale”, „nevroze traumatice”, „nevroze de caracter” ramane in discutie.

NEVROZA ACTUALA
Tip de nevroza pe care Freud il distinge de psihonevroze:
a) Originea nevrozelor actuale nu trebuie cautata in conflictele infantile, ci in prezent;
b) Simptomele acestei nevroze nu sunt o expresie simbolica si supradeterminata, ci rezulta direct din absenta sau inadecvarea satisfactiei sexuale.
Freud a inclus initial in categoria nevrozelor actuale nevroza de angoasa si neurastenia, propunand ulterior alaturarea ipohondriei.

NEVROZA DE ANGOASA
Tip de boala pe care Freud a izolat-o si a diferentiat-o:
a) Din punct de vedere simptomatologic, de neurastenie, prin predominanta angoasei (asteptare anxioasa cronica, acces de angoasa sau echivalente somatice ale acesteia);
b) Din punct de vedere etiologic, de isterie: nevroza de angoasa este o forma de nevroza actuala caracterizata in mod specific prin acumularea unei excitatii sexuale care se transforma direct in simptom, fara mediere psihica.

NEVROZA DE CARACTER
Tip de nevroza in care conflictul defensiv nu se traduce prin formarea de simptome izolabile in mod clar, ci prin trasaturi de caracter, tipuri de comportament, chiar printr-o organizare patologica a ansamblului personalitatii.

NEVROZA DE DESTIN
Desemneaza o forma de existenta caracterizata prin revenirea periodica a unor inlantuiri identice de evenimente, de obicei nefericite, inlantuiri carora subiectul pare sa le fie supus ca unei fatalitati exterioare, desi, din punct de vedere psihanalitic, mecanismele trebuie cautate in inconstient si, in mod special, in compulsia la repetitie.

NEVROZA (sau SINDROM) DE ESEC
Termen introdus de Rene Laforgue si avand o acceptie foarte larga: desemneaza structura psihologica a unei intregi game de subiecti, de la cei care par, in general, sa fie responsabili de propria lor nenorocire, pana la cei care nu pot suporta sa obtina tocmai ceea ce par sa-si doreasca mai intens.

NEVROZA DE TRANSFER
A) In sens nosografic, categorie de nevroze (isteria de angoasa, isteria de conversie, nevroza obsesionala) pe care Freud le distinge de nevrozele narcisice, in cadrul grupului de psihonevroze. Fata de nevrozele narcisice, ele se caracterizeaza prin faptul ca libidoul este totdeauna deplasat asupra obiectelor reale sau imaginare, in loc sa fie retras de la aceasta asupra eului. De aici rezulta ca nevrozele de transfer sunt mai accesibile tratamentului psihanalitic pentru ca se preteaza la constituirea in cadrul curei a unei nevroze de transfer in sensul B.
B) In teoria curei psihanalitice, nevroza artificiala in cadrul careia tind sa se organizeze manifestarile de transfer. Ea se constituie in jurul relatiei cu analistul; este o reeditare a nevrozei clinice; elucidarea ei conduce la descoperirea nevrozei infantile.

NEVROZA FAMILIALA
Termen folosit pentru a desemna faptul ca, intr-o familie data, nevrozele individuale se completeaza reciproc, punand in evidenta influenta patogena pe care o poate exercita asupra copiilor structura familiala si, in primul rand, cea a cuplului parental.

NEVROZA MIXTA
Forma de nevroza caracterizata prin coexistenta unor simptome care evidentiaza, dupa Freud, existenta unor nevroze distincte din punct de vedere etiologic.

NEVROZA NARCISICA
Termen pe cale de disparitie in psihiatrie si psihanaliza, dar care se gaseste in scrierile lui Freud, unde desemneaza o boala mentala caracterizata prin retragerea libidoului la nivelul eului. Se opune astfel nevrozelor de transfer. Din punct de vedere nosografic, grupul nevrozelor narcisice desemneaza ansamblul psihozelor functionale (ale caror simptome nu sunt efectul unei leziuni somatice).

NEVROZA OBSESIONALA
Clasa de nevroze definita de Freud si constituind unul dintre domeniile majore ale clinicii psihanalitice. Conflictul psihic, in forma sa cea mai tipica, se exprima prin simptome numite compulsive: idei obsedante, compulsie la comiterea de acte indezirabile, lupta contra acestor ganduri si tendinte, ritualuri de exorcizare, etc. si printr-un mod de gandire definit mai ales prin ruminatie mentala, scrupule si ducand la inhibitii ale gandirii si actiunii.
Freud a delimitat progresiv specificitatea etiopatogenica a nevrozei obsesionale (deplasarea afectului asupra reprezentarilor mai mult sau mai putin departate de conflictul originar, izolare, anulare retroactiva); din punct de vedere al vietii pulsionale (ambivalenta, fixatie la stadiul anal si regresie); in sfarsit, din punct de vedere topic (relatie sado-masochista interiorizata sub forma tensiunii dintre eu si un supraeu extrem de crud).
Aceasta punere in evidenta a dinamicii subiacente nevrozei obsesioanle si, pe de alta parte, descrierea caracterului anal si a formatiunilor reactionale care il constituie, permit adaugarea la nevroza obsesionala a unor tablouri clinice in care simptomele propriu-zise nu sunt evidente la prima vedere.

NEVROZA TRAUMATICA
Tip de nevroza in care aparitia simptomelor este consecutiva unui soc emotional legat, in general, de o situatie in care subiectul si-a simtit viata amenintata. Ea se manifesta, in momentul socului, printr-o criza anxioasa paroxistica, ce poate provoca stari de agitatie, de stupoare sau de confuzie mentala. Evolutia ei ulterioara, care survine cel mai des dupa un interval liber, permite desprinderea schematica a doua situatii:
a) Traumatismul functioneaza ca element declansator, care pune in evidenta o structura nevrotica preexistenta;
b) Traumatismul capata o pondere determinanta in insusi continutul simptomului (retrairea evenimentului traumatizant, cosmar repetitiv, tulburari de somn, etc.), care apare ca o tentativa repetata de a „lega” si a provoca abreactia traumei; o asemenea „fixatie la trauma” e insotita de o inhibitie mai mult sau mai putin generalizata a activitatii subiectului. Freud si psihanalistii rezerva, de obicei, denumirea de nevroza traumatica acestui al doilea tablou clinic.

** Sursa – „Vocabularul psihanalizei” – Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994

MASCULINITATE – FEMINITATE
Opozitie preluata de psihanaliza si careia aceasta i-a pus in evidenta o complexitate mult mai mare decat cea admisa in general: felul in care subiectul uman se plaseaza in raport cu sexul sau biologic este termenul aleatoriu al unui proces conflictual.

MASOCHISM
Perversiune sexuala in care satisfactia e legata de suferinta sau umilirea suferita de subiect. Freud extinde notiunea de masochism dincolo de perversiunea descrisa de sexologi, pe de o parte recunoscandu-i elementele in numeroase comportamente sexuale si rudimente in sexualitatea infantila, iar pe de alta parte descriindu-i formele derivate, mai ales „masochismul moral”, in care subiectul, in virtutea unui sentiment de culpabilitate inconstient, cauta pozitia de victima, fara ca o placere sexuala sa fie implicata direct.

MATERIAL (s.n.)
Termen utilizat frecvent in psihanaliza pentru a desemna ansamblul cuvintelor si comportamentelor pacientului, ele constituind un fel de materie prima oferita interpretarilor si constructiilor.

MATERNAJ
Tehnica de psihoterapie folosita in psihoze, mai ales in schizofrenie, care urmareste sa stabileasca intre terapeut si pacient, atat in plan simbolic, cat si in plan real, o relatie analoga celei care exista intre o „mama buna” si copilul sau.

MECANISME DE APARARE
Diverse tipuri de operatii in care se poate evidentia apararea. Mecanismele prevalente difera dupa tipul de afectiune avut in vedere, dupa etapa genetica in cauza, dupa tipul de elaborare a conflictului defensiv, etc.
In general, se accepta ideea ca mecanismele de aparare sunt utilizate de eu, ramanand deschisa problema teoretica de a sti daca punerea lor in joc presupune intotdeauna existenta unui eu organizat care sa le constituie suportul.

MECANISME DE DEGAJARE
Notiune introdusa de Edward Bibring (1943) si reluata de Daniel Lagache (1956), in elaborarea pe care o da teoriei psihanalitice a eului, pentru a explica rezolvarea conflictului defensiv, mai ales in cura. D. Lagache opune mecanismele de degajare mecanismelor de aparare: in timp ce ultimele au ca scop doar reducerea urgenta a tensiunilor interne, in conformitate cu principiul neplacere-placere, primele tind sa duca la realizarea posibilitatilor, chiar cu pretul unei cresteri de tensiune. Aceasta opozitie este conditionata de faptul ca mecanismele de aparare – sau compulsiile de aparare – sunt automate si inconstiente, ramanand sub influenta procesului primar si tind spre identitatea de perceptie, in timp ce mecanismele de degajare asculta de principiul identitatii de gandire si permit subiectului sa se elibereze in mod progresiv de repetitie si de identificarile ei alienante.

METAPSIHOLOGIE
Termen creat de Freud pentru a desemna psihologia careia i-a pus bazele, considerata in dimensiunea ei cea mai teoretica. Metapsihologia elaboreaza un ansamblu de modele conceptuale mai mult sau mai putin indepartate de experienta, precum fictiunea unui aparat psihic divizat in instante, teoria pulsiunilor, procesul de refulare, etc. Metapsihologia ia in considerare trei puncte de vedere: dinamic, topic si economic.

MISCARE PULSIONALA
Termen utilizat de Freud pentru a desemna pulsiunea sub aspectul ei dinamic, adica asa cum se actualizeaza si se precizeaza printr-o stimulare interna definita.

** Sursa – „Vocabularul psihanalizei” – Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994

LATENTA (PERIOADA DE -)
Perioada care dureaza de la declinul sexualitatii infantile (la cinci sau sase ani) pana la inceputul pubertatii si marcheaza un interval de timp de oprire in evolutia sexualitatii. Din acest punct de vedere, se observa o diminuare a activitatilor sexuale, desexualizarea relatiilor de obiect si a sentimentelor (mai ales, prevalenta tandretei asupra dorintelor sexuale), aparitia de sentimente ca pudoarea si dezgustul si a unor aspiratii morale si estetice. Conform teoriei psihanalitice, perioada de latenta isi are originea in declinul complexului Oedip; ea corespunde unei intensificari a refularii – ceea ce are ca efect o amnezie ce acopera primii ani de viata -, transformarii investirilor de obiecte in identificari cu parintii, dezvoltarii sublimarilor.

LEGARE
Termen utilizat de Freud pentru a conota la un nivel foarte general si in registre relativ diverse – atat la nivel biologic, cat si in cadrul aparatului psihic – o operatie care tinde sa limiteze libera scurgere a excitatiilor, sa imbine reprezentarile, sa constituie si sa mentina forme relativ stabile.

LIBIDO
Energie postulata de Freud ca substrat al transformarilor pulsiunii sexuale in raport cu obiectul (deplasarea investirilor), in raport cu scopul (sublimarea de exemplu), in raport cu energia excitatiei sexuale (diversitatea zonelor erogene). La Jung, notiunea de libido a fost extinsa pana la a desemna „energia psihica” in general, prezenta in tot ce este „tendinta spre”, appetitus.

LIBIDO AL EULUI – LIBIDO OBIECTAL
Termeni introdusi de Freud pentru a distinge doua moduri de investire a libidoului: acesta poate lua ca obiect fie persoana proprie (libido al eului sau narcisic), fie un obiect exterior (libido obiectal). Dupa Freud, exista un echilibru energetic intre aceste doua moduri de investire, libidoul obiectal diminuand atunci cand libidoul eului creste si invers.

** Sursa – „Vocabularul psihanalizei” – Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994